Consiliul Judetean Ilfov, alaturi de partenerii Centrul de Resurse pentru Cetatenie Activa, Consiliul Judetean Calarasi, Asociatia „Laboratorul de solidaritate” si Asociatia „Viitorul lor depinde de tine” continua amplul demers de promovare si dezvoltare a economiei sociale din cadrul proiectului „SOCEC.NET – Reteaua economiei sociale”. Acestia au organizat in data de 29.10.2015, la Institutul pentru Fericire din Bucuresti, masa rotunda cu tema „POSDRU si economia sociala. Dificultati in implementare”.
Evenimentul, cel de-al IX-lea de acest gen organizat in cadrul proiectului, a reprezentat un apel lansat actorilor comunitari relevanti in domeniul economiei sociale, dar si autoritatilor publice, de a identifica solutii la impedimentele intalnite pe parcursul implementarii proiectelor de economie sociala finantate in cadrul Axei prioritare: 6. “Promovarea incluziunii sociale, domeniul major de interventie: 6.1. „Dezvoltarea economiei sociale”.
Participantii la eveniment au dezbătut activ problemele intampinate in dezvoltarea SESurilor, efectele acestora, dar si solutiile identificate, dupa cum urmeaza:
- Nerespectarea termenelor contractuale pentru efectuarea rambursarii cheltuielilor are ca efect o dificultate financiara a beneficiarului / partenerului si afecteaza graficul de implementare.
- Participantii au mai amendat nivelul ridicat de birocratie datorat Instructiunilor emise de Autoritatea de Management si al unei culturi organizationale nepotrivite
- Lipsa sau o calitate deficitara a serviciilor de tip helpdesk care sa ofere informatii. De multe ori, daca se reuseste contactarea acestui serviciu, informatiile primite sunt fie neconcludente, fie contradictorii.
- Durata relativ lunga pentru aprobarea Actelor aditionale intarzie implementarea proiectelor conform graficului asumat.
- Sistemul s-a distantat atat de mult de beneficiari, prin complicarea birocratica si cresterea nejustificata a cerintelor, incat a devenit imposibil de accesat de catre organizatiile cu o infrastructura tehnica medie in domeniu.
In final, a fost evidentiata importanta rezolvarii cat mai rapide a problemelor aparute in implementarea unor astfel de proiecte, pentru a facilita buna desfasurare a proiectelor de economie sociala si, implicit, derularea mecanismelor prin care economia sociala contribuie la remedierea problemelor ce tin de somaj, insecuritatea locului de munca si incapacitatea persoanelor care se afla in risc de excluziune sociala de a se integra pe piata muncii.
Masa rotunda „POSDRU si economia sociala. Dificultati in implementare” face parte dintr-o campanie mai ampla organizata in cadrul proiectului „SOCEC.NET – Reteaua economiei sociale” prin intermediul careia partenerii doresc sa promoveze economia sociala ca un instrument flexibil si eficient de integrare pe piata muncii a persoanelor defavorizate, dar si ca un sector economic care propune solutii inovative si contribuie la dezvoltarea sanatoasa a economiei comunitatilor sarace.
Mai multe informatii despre acest eveniment sau despre activitatile derulate in cadrul proiectului puteti gasi pe site-ul www.socec.ro.
*Proiectul „SOCEC.NET – reteaua economiei sociale”, este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

